Primul maraton – Bucharest International Marathon 2016

Participarea la primul maraton pe străzile Bucureștiului mi-a arătat un oraș altfel. Am fost surprins să văd bulevarde pe care de foarte multe ori le-am traversat cu mașina, chiar și la ore de vârf eliberate de tot traficul infernal. Singurele mijloace de transport au fost cele ecologice: picioare și roți. Am fost uimit să văd valuri de oameni pe Calea Victoriei și pe Bulevardul Regina Elisabeta. Pur și simplu îmi era greu să procesez câtă lume participa de fapt la cursele de anul acesta.

Prietenul și partenerul de antrenament și concurs Costin a reușit să mă păcălească să țintesc mai sus de un semi-maraton anul acesta. Așa că am hotărât să mai bifăm o competiție cu planul de a termina cursa și de a stabili un timp de referință pentru la anul.

După Băneasa Trail Run a urmat o perioadă de recuperare, cu antrenamente mai puține, așa că în ziua maratonului nu m-am simțit absolut deloc obosit, însă nici foarte pregătit.

Ne-am întâlnit la ora 8:30 și am plecat cu metroul spre Piața Unirii. Temperatura era destul de scăzută, însă se anunța o vreme ideală pentru alergare (12-18 grade). Se spune că la alergare trebuie să te îmbraci ca și cum ar fi cu peste 10 grade mai mult, așa că am alergat în tricou și pantaloni scurți.

Primul moment în care am realizat că de fapt sunt foarte mulți participanți a fost la start. Cele 5 sectoare de start s-au întins din fața Palatului Parlamentului până pe semicercul Pietei Constituției. Din momentul în care s-a dat startul și până am trecut linia de start au trecut cam 8 minute, noi fiind repartizați în ultimul sector de start. Repartizarea pe sectoare se face pentru a evita aglomerația și a permite alergătorilor rapizi să se concentreze asupra alergării și să nu fie nevoiți să facă slalom printre cei mai înceți.

Am decis să alergăm alături de pacerii de 4:45 (cu un timp de 6’45″/km) încă de la start – oamenii foarte relaxați și puși pe glume. Pe tot parcursul traseului au încercat să obțină încurajări pentru noi de la persoanele de pe margine. De asemenea au luat fructe și apă din punctele de alimentare pentru cei care nu își luau, dar simțeau că au nevoie pe parcurs.

Aveam în minte un plan de nutriție, iar punctele de alimentare din 5 în 5 km erau suficiente. Aveam la mine cateva geluri, tablete si jeleuri energizante Isostar. La fiecare punct de alimentare am consumat cel puțin un pahar de apă, un pahar de izotonic și am plecat cu o sticlă de apă la unele dintre puncte (când nu uitam să iau).

Primul prag a fost pentru mine borna de 21 de km. Până atunci, aceasta a fost cea mai lungă alergare a mea. Am alergat într-un ritm destul de ok pentru mine, așa că mă simțeam pregătit pentru ce urmează, fiind convins că de fapt atunci începe cu adevărat cursa. Așa m-am simțit și la km 25, si la km 28. Ehee, și atunci au inceput dubiile. Nu aveam probleme musculare, însă simțeam cum mă lasă genunchiul. Am mai alergat 2-3 km fără probleme, însă pe măsură ce ne apropiam de Arena Națională mă gandeam din ce in ce mai mult la faptul că trebuie să ne întoarcem până la Eroilor, și de-abia după aceea ne gândim la finish.

Au urmat cei mai grei 8 km din viața mea. Voiam să alerg, însă genunchii nu mă lăsau. Au fost perioade de mers și perioade de alergat. Am pierdut pacerii pe la km 33, la ieșirea din Arena Națională. Costin a rămas cu mine (și îi mulțumesc, pentru că probabil altfel aș fi abandonat) și a tot tras de mine. El trăgea înainte, eu trăgeam înapoi 😀

Au urmat zone cu încurajări din partea spectatorilor și a voluntarilor, dar mai ales cu încurajări din partea lui Costin. Tricoul primit de la PwC run 4 fun Club avea numele meu scris, așa că multă lume mă striga – pe de o parte poate deveni confuz, însă pe de altă parte m-a ajutat destul de mult.

Ultimii 2 km au părut cei mai lungi. Am alergat de fiecare dată când mă gândeam că urmează un punct foto sau vedeam multă lume. Au fost zone în care am mers până la semafor. Au fost momente în care am strâns din dinți si am continuat. Înainte de ultima curbă am mers cam 200 de metri, însă ne-am pregătit pentru alergarea finala. Pe măsură ce ne apropiam de linia de sosire acceleram – ultima secțiune (foarte scurtă) a fost cronometrată la 3’19″/km.

Am oprit cronometrul la 4:49:57 – timpul real și 4:58:27 timpul total, cu o medie de 6’52″/km.

Locul I i-a revenit alergătorului kenian James Barmasai, cu timpul de 2:15:04

Am fost departe de podium, în ultima treime a clasamentului. Dar anul acesta a contat doar că am bifat primul maraton și am câștigat încă o bătălie cu mine însumi, cu ajutorul aliaților.

La sosire am primit o medalie foarte shiny, iar voluntarii au recuperat chip-ul de cronometrare. A urmat încă o pauză de hidratare, un drum lung greu până la metrou, un duș cu apă caldă și rece pentru mușchi, hidratare și un somn de 3 ore. Și au mai urmat câteva ore în care mi-a fost foarte greu să merg normal. Prima operațiune a fost aplicarea unui gel Ice Power pentru dimineaurea durerii și a inflamării cauzate de leziuni ale țesutului moale sau articulațiilor.

A doua zi am apelat la medicină – mi-a fost recomandat un medicament antiinflamator nesteroidian și am descoperit că sunt multe cazuri de persoane care îl folosesc. Urmează o perioadă de recuperare și pregătirea pentru Duatlon Buftea.

Îmi pare rău că nu am putut să trec linia de sosire alături de paceri – astfel le-aș fi recompensat munca.

Mulțumesc PwC România pentru înscriere și tuturor oamenilor de pe margine care ne-au încurajat, precum și voluntarilor de pe traseu.

Mulțumiri merg și în direcția organizatorilor și sponsorilor, care au pregătit un eveniment perfect din punctul meu de vedere: traseu, puncte de alimentare, puncte de prim-ajutor.

Leave a Reply